Nu e vorba doar despre el/ea. E vorba și despre viața ta!
Alcoolul, jocurile de noroc, drogurile sau o altă formă de dependență nu afectează doar persoana care se confruntă cu problema. Dependența ajunge în relație, în familie, în bugetul casei, în comunicare și în liniștea vieții de zi cu zi.
Începi să fii foarte atent(ă) la starea lui/ei. Verifici unde este. Încerci să previi următoarea problemă. Acoperi greșeli. Găsești explicații. Repari ceea ce a stricat dependența.
Iar tu?
Tu continui să mergi la serviciu, să ai grijă de copii, să te ocupi de casă și să faci tot ce trebuie făcut. În exterior, lucrurile pot părea normale. În interiorul tău… ce simți? Epuizare? Furie? Deznădejde? Neputință? Teamă?
Te-ai gândit să ceri ajutor, dar ceva te oprește. Ceva mai puternic decât nevoia ta de a cere ajutor te face să lași telefonul jos, deși ai vrea să formezi acel număr sau să trimiți acel mesaj. Poate fi…
1. Rușinea?
„Ce vor spune ceilalți?” „Dacă află cineva că soțul meu / soția mea bea?” „Dacă află că copilul meu are probleme cu jocurile de noroc?” „Cum să spun că în familia mea se întâmplă asta?”
Într-o societate în care imaginea familiei contează atât de mult, poate fi foarte greu să recunoști că lucrurile nu sunt bine. Și te chinui să păstrezi aparențele. Zâmbești când nu ai chef să zâmbești, spui „suntem bine” când, de fapt, nu sunteți bine.
Rușinea te face să ascunzi problema.
Din păcate, ceea ce ascunzi nu dispare. Doar devine mai greu de dus. Iar când rușinea se amestecă cu responsabilitatea pe care o simți față de celălalt, apare următorul obstacol.
2. Vinovăția?
În loc să te întrebi doar ce se întâmplă cu el/ea, începi să cauți răspunsul în tine. „Oare am greșit eu undeva?” „Poate nu am acordat suficientă atenție.” „Poate trebuia să fac mai mult.” „Dacă m-aș fi comportat altfel, s-ar fi ajuns aici?”
Când iubești pe cineva, este ușor să preiei o responsabilitate care nu-ți aparține. Ajungi să crezi că, dacă descoperi care este greșeala ta, vei putea repara și problema lui/ei. Dar dependența unei persoane nu devine responsabilitatea ta doar pentru că iubești acea persoană. Și tocmai această idee te poate împinge să faci și mai mult pentru celălalt.
3. Hiperresponsabilitatea?
„Dacă nu mă ocup eu, cine o să se ocupe?”
Plătești datorii. Împrumuți bani. Acoperi greșeli. Suni la serviciu în locul lui/ei. Găsești explicații pentru familie. Încerci să repari relațiile afectate. În loc să privești problema din exterior, ajungi să trăiești în jurul ei.
Ziua ta începe să fie despre ce a făcut el/ea, ce ar putea face, unde este, câți bani mai are și cum poți preveni următoarea criză.
În acest ritm, este ușor să uiți de tine. Iar când cineva îți spune că ai nevoie de ajutor, apare o altă teamă: aceea de a fi judecat.
4. Teama de a fi judecat/ă?
Poate ai vrea să vorbești cu cineva, dar îți imaginezi deja întrebările: „De ce ai stat atât?” „De ce îl/o mai ajuți?” „De ce nu pleci?” „Cum ai putut să lași lucrurile să ajungă aici?”
Ultimul lucru de care ai nevoie atunci când ești deja epuizat(ă) este să simți că trebuie să te aperi. Ai nevoie să poți spune adevărul fără să fii pus(ă) la zid.
De aceea, uneori, este mai ușor să taci decât să riști să fii judecat(ă). Doar că tăcerea te poate ține și mai mult departe de realitatea pe care ai nevoie să o privești în ochi.
5. Negarea?
Să spui cu voce tare „Soțul meu / Soția mea este dependent(ă)” sau „Copilul meu are o problemă” poate fi extrem de greu. Așa că mereu găsești explicații: „Nu este chiar atât de rău.” „Are doar o perioadă proastă.” „O să se oprească.” „Mi-a promis că este ultima dată.”
Aceste explicații te ajută, pentru moment, să suporți ceea ce se întâmplă. Dar atunci când aceeași situație se repetă iar și iar, devine din ce în ce mai greu să o privești ca pe o simplă perioadă.
Recunoașterea problemei doare. În același timp, ea poate fi începutul unei schimbări – mai ales dacă încă există speranța că lucrurile vor deveni mai bine.
6. Speranța schimbării?
Au existat perioade liniștite. Promisiuni sincere. Regrete. Zile în care ai simțit că, în sfârșit, lucrurile se vor așeza. Și atunci ai sperat din nou. Este firesc să speri când iubești pe cineva. Problema apare atunci când întreaga ta viață intră într-o stare de așteptare: aștepți să se schimbe el/ea pentru ca tu să poți începe să trăiești altfel.
Există însă ceva ce poți face între timp, chiar dacă el/ea nu este pregătit(ă) să se schimbe: să începi să ai grijă de tine.
Dacă te-ai regăsit deja aici, poți opri lectura și ne poți scrie acum. Nu trebuie să citești tot articolul ca să ceri ajutor. Detalii de contact mai jos.
7. Consecințele schimbării?
Ce se va întâmpla dacă nu îi mai dai bani? Dacă nu îi mai acoperi greșelile? Dacă spui „nu”? Dacă începi să pui limite? Dacă se supără? Dacă pleacă? Dacă situația se agravează?
Când ai petrecut mult timp încercând să controlezi consecințele dependenței, limitele pot părea periculoase. Poți ajunge să crezi că, dacă nu intervii, totul se va prăbuși.
Dar a pune o limită nu înseamnă că nu mai iubești. Înseamnă că începi să faci diferența dintre ceea ce poți controla și ceea ce nu poți controla. Iar această diferență devine și mai greu de acceptat atunci când ai învățat că trebuie să faci orice pentru familie.
8. Unitatea familiei cu orice preț?
În cultura noastră, familia este o valoare foarte profundă. Ai crescut, probabil, cu ideea că trebuie să fii alături de omul tău la bine și la greu, că un părinte nu-și abandonează copilul și că problemele familiei se rezolvă în familie.
Aceste valori sunt importante. Dar uneori, fără să îți dai seama, „să fii alături de familie” ajunge să însemne „să suporți orice”. Rămâi pentru copii. Rămâi pentru că este soțul sau soția ta. Rămâi pentru că „familia trebuie să rămână împreună”.
Și, în timp ce încerci să protejezi familia, începi să te pierzi pe tine. În plus, cu cât ascunzi mai mult ceea ce se întâmplă, cu atât devine mai greu să vorbești despre asta.
9. Singurătatea?
Poate că inițial ai povestit cuiva despre ceea ce se întâmplă în casa ta. Apoi ai observat că oamenii încep să pună întrebări care-ți produc disconfort. Și ai început să eviți.
Nu mai inviți prieteni acasă. Nu mai povestești ce se întâmplă. Găsești explicații. Ascunzi certurile, banii pierduți, consumul sau promisiunile încălcate.
În timp, cercul tău se micșorează. Și apare sentimentul că nimeni nu poate înțelege cu adevărat ce trăiești. Este una dintre cele mai dureroase părți ale acestei experiențe: să te simți singur chiar și atunci când trăiești împreună cu cineva.
Recunoști ceva din tine în aceste rânduri?
Dacă da, e important să știi ceva: niciunul dintre aceste sentimente nu te face slab(ă) sau greșit(ă). Rușinea, vinovăția, teama de judecată – sunt reacții firești atunci când cineva drag are o dependență și tu încerci, singur(ă), să ții totul pe linia de plutire.
Dar există un pas următor. În al doilea articol, vorbim despre ce se întâmplă când oboseala devine copleșitoare – și, mai important, despre ce poți face concret, chiar dacă persoana dragă nu este încă pregătită să se schimbe.
Poți vorbi cu noi chiar acum.
Nu trebuie să ai toate răspunsurile. Nu trebuie să știi exact ce ai de făcut. Nu trebuie să fi „încercat tot” înainte să ceri ajutor.
Ce trebuie să știi despre programul FII LIBER:
- Discuția este confidențială.
Nu ești obligat(ă) să povestești totul de la prima discuție – poți doar asculta, dacă asta ai nevoie.
Nu ești judecat(ă) și nu ești făcut(ă) responsabil(ă) pentru dependența celui drag.
Poți pune întrebări, poți spune ce se întâmplă în familia ta, fără să trebuiască să demonstrezi nimic nimănui.
Poți începe pur și simplu spunând: „Nu mai știu ce să fac și am nevoie să vorbesc cu cineva.” Atât. Uneori, acesta este primul pas.
Programul FII LIBER al Asociației CONGRUENT este dedicat persoanelor dependente și familiilor lor.
